- Informații
- Itinerariu
- Important
Detalii
- 4 nopți cazare în camere duble/triple la hoteluri de 2-3*
- Cină
- Preot insotitor
- Asigurare medicală (obligatorie)
- Taxe de stațiuni și orașe
- Taxe Feribot
Muntele Athos sau Atos (în greaca modernă Άγιοv Όρος – Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1.830 călugări). Aproximativ jumătate dintre mănăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului. Comunitatea monastică de la muntele Athos se împarte în două tipuri de mănăstiri: mănăstiri cenobite – numite și „cu viață de obște”, proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mănăstiri idioritmice – numite și „cu viață de sine”, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă. De-a lungul istoriei călugării mănăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, „kalive” (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca într-o familie) sau ermitaje, numite și „isihasterion”, ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă ermitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de locuințe în care trăiește un singur călugăr, dar care nu sunt izolate și retrase, ele fiind numite „kathisme”.
Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia, în greacă Καρυές, iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.
- Ziua 1
- Ziua 2
- Ziua 3
- Ziua 4
- Ziua 5
Craiova – Sofia – Salonic
Întâlnire la ora 05:00 în fața Catedralei Mitropolitane Sf. Dumitru din Craiova, plecare la ora 05:30 pe ruta Craiova – Bechet – Sofia. Facem popas la Mănăstirea Rila, cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei şi, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice şi arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană. Face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1983. Mănăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului aşezământ monahal de aici în secolul al X-lea. În biserica mănăstirii se păstrează moaştele Sf. Ioan de Rila, cel care este ocrotitotul Bulgariei. Cazare și cină în Salonic .
Salonic – Kalambaca
Mic dejun. Apoi vom face un tur pietonal vizitând: Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia (sec. V), apoi vom vedea Arcul lui Galeriu, monument situat pe Calea lgnatia, ridicat în anul 304 d.Hr., din porunca împăratului Galeriu în amintirea victoriei romanilor asupra perşilor din anul 297; ne îndreptăm către Biserica Sfânta Sofia (cea mai mare şi renumită biserică din Salonic) unde sunt moaştele Sfântului Vasile cel Nou şi apoi către Catedrala Mitropolitană care adăposteşte moaştele Sfântului Grigorie Palama. Turnul Alb, simbol al oraşului, ridicat în sec. XV, aflat pe faleză este ultimul obiectiv pe care îl vizităm în Salonic. Deplasare către Kalambaka, iar pe drum vom face un popas la Mănăstirea Souroti (program între orele 10.00-13.00). Cină și cazare Kalambaka.
Kalambaca – Meteora – Salonic
Mic dejun. Pelerinajul nostru va continua cu vizitarea complexului monahal Meteora (vom vizita 1 sau 2 mănăstiri în funcţie de program). Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, după Sfântul Munte Athos). Părăsim vestitul Complex Monahal de la Meteora, nu înainte de a imortaliza imaginea incredibilă oferită de mănăstirile ,,suspendate între cer şi pământ”. Cină și cazare Salonic.
Salonic – Sfântul Munte
Mic dejun. Ne vom îndrepta către Sfântul Munte Athos pentru a ne îmbarca pe vasul care pleacă la ora 9.15. Vom vedea de la distanță câteva mănăstiri ale acestui complex religios (Măn. Sfântul Pavel, Măn. Dionisiu, Măn. Grigoriu, Măn. Simonos Petras, Măn. Xeropotamou, Măn. Sf. Pantelimon, Măn. Xenofont, Măn. Dohiariu), poate cel mai cunoscut din lumea creștin-ortodoxă. După cum se știe, accesul femeilor este strict interzis în Sfântul Munte, singura prezență feminină fiind cea a Maicii Domnului. Croaziera se va încheia în jurul orei 17.00, când ne vom îndrepta către Salonic. Cazare și cină Salonic.
Salonic – Craiova
Mic dejun. Participare la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Sf. M. Mc. Dimitrie din Salonic, unde se găsesc moaștele Sf. Dimitrie, care a primit moarte mucenicească. Având în memorie minunatele locuri din Grecia, ne îndreptăm către casă pe ruta Sofia –Craiova. Se ajunge în Craiova în funcţie de formalităţile vamale şi de trafic.
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră.
- Programul acţiunilor poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Grecia.
- Copiii beneficiază de reducere pt. cazare în cameră cu doi adulţi.
- Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
- Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
- Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară sau carte de identitate.
- În cazul în care călătorul dorește să achite în lei, se percepe un comision de risc valutar de 2 % față de cursul BNR din ziua în care se face încasarea.
- CONDIȚII DE RENUNȚARE
În cazul în care călătorul renunţă din vina sa la pachetul de servicii turistice, el datorează Agenţiei penalizări după cum urmează:
- 25% din preţul pachetului de servicii de călătorie, dacă renunţarea se face în intervalul 29 –25 de zile calendaristice înainte de data plecării;
- 50% din preţul pachetului de servicii de călătorie, dacă renunţarea se face în intervalul 24 – 20 de zile calendaristice înainte de data plecării;
- 100% daca anularea se face în următoarele condiții:
- nu se prezintă la program;
- într-un interval mai mic de 16 zile calendaristice înainte de data plecării (ori în ziua plecării);
- în cazul în care călătorul nu este lăsat să treacă una din frontierele de pe traseul excursiei, din motive care sunt legate exclusiv de persoana sa sau din motive care nu pot fi imputate Agenției;
- în cazul în care călătorul nu respectă condițiile generale ale Agenției, prezintă acte incomplete sau false, nu are pașaport sau nu achită integral excursia în termenele stipulate.