Home Despre noi

Bun venit, pelerinule!

În 2017, cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a luat ființă Centrul de Pelerinaje Sfântul Nicodim în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, ca urmare a cererii credincioșilor din eparhie. Prin intermediul centrului de pelerinaje, credincioșii pot opta pentru pelerinaje interne și externe, spre locuri de închinare cu încărcătură duhovnicească deosebită, precum Locurile Sfinte din Israel, Grecia, Rusia, etc., dar și locuri sfinte din cuprinsul țării noastre.

Prin pelerinaj se înțelege, așa cum dicționarul explicativ al limbii române o spune,  „o călătorie care are ca destinație un loc sfânt”. Finalul pelerinajului are ca scop schimbarea participantului într-o persoană mai bună, sfințită. Într-adevăr putem spune despre noi că suntem mereu pelerini în această viață, iar destinația acestui mare pelerinaj nu este alta decât întâlnirea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Important pentru noi este faptul că trebuie sa realizăm această condiție de pelerin pe drumul vieții, chiar dacă este presărat deseori cu ispite, nevoi sau necazuri.

Centrul de Pelerinaje Sfântul Nicodim, își propune să poată oferi, prin programele sale, cât mai multe programe de pelerinaj, astfel încât tot mai mulți credincioși să aibă oportunitatea de a se închina și a se încărca sufletește ori de câte ori simt această nevoie duhovnicească

Certificările noastre

Centrul de Pelerinaje Sf. Nicodim - Certificări
Centrul de Pelerinaje Sf. Nicodim - Certificări
despre_noi_certificari_02
Legal

Licență de turism Nr. 1306 din 01.03.2019

Polița asigurare nr. 57107/ 01.01.2023 – 31.12.2023 – Omniasig. Limita de raspundere: 25.000 EUR

Adresă

Str. C.S. Nicolaescu Plopșor nr. 3A
Craiova, Dolj
(în spatele bisericii „Sf. Ilie”)

2020 Pelerinaje.ro. Toate drepturile rezervate.